Prietenia a devenit o raritate. Mă refer la prietenia sinceră, fără interese, în care investești sentimente, bazată pe încredere și reciprocitate. Am început să confundăm noțiunea. Au devenit prieteni colegii, cunoscuții, în 30 de minute devenim prieteni cu oricine. Fiindcă de fapt nu investim nimic sentimental. Orice persoană care îți este oarecum simpatică, sau de la care poți ,,trage” vreun avantaj, devine prieten. Nu ne mai bazăm pe nimeni, așa cum nici alții nu se pot baza pe tine. La modă este competiția între ,,prieteni”. Cine agonisește mai mult, cine își schimbă mai des mașina, cine pleacă mai des în vacanțe, cine își permite mai multe. Acești ,,prieteni” îți oferă des surprize, neavând încredere, nu ți se confesează niciodată. Te pun în fața faptului împlinit și îți prezintă noua casă, noul automobil, alte realizări materiale. Cu replica deja clasică ,,n-am spus, fiindcă mi-era teamă să nu-mi meargă rău”. Deja apare o problemă, le este teamă chiar de tine, prietenul lor? Fiindcă exact cum am spus, confundă noțiunea.

În mod normal, un prieten sincer ar trebui să se bucure pentru tine, pentru realizările tale. Dar relația nefiind bazată pe încredere, pe sentimente profunde, apare această situație absurdă. Iar tu, la rândul tău, cel pus în fața faptului împlinit, ești deranjat. Te întrebi ,,De ce nu mi-a vorbit despre intențiile sale? De ce nu are încredere? Ce prietenie mai e asta?”. Îți analizezi relația, realizezi că nu este ceea ce credeai și începi să te comporți identic. Relația se degradează, se reconfigurează la un nivel inferior, devii prieten ,,de o bere”, de o distracție de week-end, doar pentru a evita singurătatea. Mai există și prieteniile intereselor comune într-o perioadă, trecătoare de altfel. Relații unite de scopul comun, ce dispar odată cu ,,obiectivul” atins. Prieteniile de interes, care reprezintă majoritatea, când unul dintre ,,prieteni” este poziționat bine pe scara socială și te poate ajuta cu una, cu alta. Ești văzut în anturajul lui, dă bine apariția, ai acces la unele informații, poate interveni pentru tine când ai nevoie. La un moment dat nu mai există dezamăgiri, fiindcă nu există așteptări. De fapt, ne abrutizăm, dezumanizăm, ne formăm așa, nu mai suntem capabili de sentimente, considerăm că asta este normalitatea. Nici nu realizăm. Dăm vina pe vremuri și nu pe noi. Nu mai avem timp decât pentru a face bani, nu mai avem timp pentru cei de lângă noi decât în aparență.

Totul este poleit, acoperit doar de o pojghiță, nimic nu este profund. Uităm repede, așa cum a și început relația. Fiindcă de fapt, nu contează. Mai sunt situații când nu vrei să-ți bați capul, la fel de grav, fiindcă practic devii indiferent din protecție, dar odată cu asta îți pierzi umanitatea, capacitatea de a te lega de cei din jur, lucru periculos și anormal. Cu atât mai mult apreciem sentimentele reale, care durează, sinceritatea, adevărul spus în față, cu cât toate acestea sunt pe cale de dispariție. Și fiecare gest nobil, uman, ne impresionează, cu cât sunt din ce în ce mai rare.