În calitate de membru fondator al Asociației Galați, orașul meu și reprezentant al societății civile, aș spune și eu câteva cuvinte despre mandatul primarului. Și voi face o paralelă între obiectivele propuse de asociația noastră, considerându-le prioritare pentru oraș și ce s-a realizat efectiv. Să începem cu reabilitarea centrului istoric, restaurarea clădirilor istorice. A fost reabilitat Parcul Eminescu, dar nu cum ne-am fi așteptat, nici pe departe. A fost pavată o porțiune din strada Domnească. În schimb, în zona Spicul a dispărut jumătate din vegetație. Au apărut după forme total neinspirate și disproporționate la intrările în pasaj. Dar ce este extrem de trist și de neînțeles, nu a fost restaurată nici măcar o clădire istorică în acești 4 ani. Asociația noastră în colaborare cu Facultatea de Inginerie din Galați a conceput un film 3 D cu strada Domnească restaurată, în speranța că va stârni interes și va folosi ca sursă de inspirație pentru administrație. Nu numai că nu a participat cineva la lansare, dar niciodată nu am fost invitați să îl prezentăm sau nu și-a manifestat vreun factor decizional din administrație vreo curiozitate să îl vadă, să îl dezbatem. Deși noi am propus închiderea circulației duminică pe segmentul Brăilei-Gării, s-a ales strada Navelor, fără o importanță istorică deosebită, fără imobile istorice. Faleza a fost consolidată doar în zona esplanadei, în rest au fost realizate studii și cu ele am rămas. Dovadă că are același aspect învechit și acum. Deși argumentat am susținut reconectarea orașului pe cale navală pe perioada estivală cu orașele riverane și vecine, nu a existat nicio implicare în acest sens, nu s-a schimbat absolut nimic, nu s-au găsit soluții. Cu toate că am organizat o masă rotundă la care am invitat autoritățile locale pentru a găsi împreună soluții cu scopul atragerii turiștilor de pe navele de croazieră, ce ne ocolesc de ani și ani, nu am fost onorați cu prezența de către factorii locali decizionali, cu alte cuvinte nici pe acest plan nu s-a întâmplat ceva pozitiv. De altfel, dialogul cu societatea civilă a fost deficitar, aproape că nu am contat. La realizări aș menționa demolarea garajelor și crearea locurilor de parcare, proiectul reușit din spatele Palatului de Justiție-CNMK în acest sens, deși și aici se impunea o parcare supraetajată, parcarea pe mai multe niveluri de la Ancora, descongestionarea prin demolarea garajelor a unor perimetre. La minusuri completez calitatea proastă a lucrărilor de modernizare de la Potcoava de Aur- Hotel Dunărea și chiar și pe alte segmente. De asemenea, în privința proiectului cu Aqua park-ul și portul de ambarcațiuni, de abia au început lucrările în ritm de melc la viitorul ștrand(Aqua-park), dar nu sunt prea optimist că vor fi finalizate nici măcar la anul. Despre portul de ambarcațiuni, au rămas aceleași schițe frumoase. A fost împrospătat parcul de trolee și autobuze, dar mai sunt multe de făcut și aici. O altă bilă albă a fost sprijinul pe care l-am primit pentru organizarea festivalului de film TIFF. Au fost reabilitate sau sunt în curs de reabilitare pe finanțare europeană sau buget local câteva școli. Investiții nu au fost atrase, orașul rămâne în continuare neatractiv, depopulându-se. Nu s-a făcut niciun pas pentru înființarea zonei metropolitane(pol regional Gl-Br), atragerea investițiilor în regiune, deși la începutul mandatului ni se promiteau multe. Nu dau o notă, deși văd că se poartă, concluziile le trage fiecare, doar am descris anumite aspecte pe care asociația noastră le consideră esențiale pentru dezvoltarea comunității. Altfel, vom rămâne același oraș prăfuit, gri și fără nicio perspectivă, părăsit de tineri, ocolit de toți.

De Bogdan-Radu Branzan

galati

Sursa foto ,,Viața liberă”