Într-un parteneriat de colaborare cu Fundația Împreună Galați, am realizat un program educațional intitulat ”Galați, orașul meu, orașul nostru, Educație pentru un oraș mai curat, mai frumos, mai sănătos și civilizat. Informare pentru a-l cunoaște”. Prin acest program, doamnele profesor Rodica Alexandru, Ioana Stoian și Mihaela Popa au susținut dezbateri, seminarii cu grupuri de elevi din ciclul primar și gimnazial de la diferite școli din municipiul Galați, în cadrul cărora le-au prezentat teme privind istoria orașului, potențialul cultural și turistic al acestuia, istoria industriei locale, stilul sănătos de viață și alimentație, perspectivele orașului.