Orașul Galați, atestat documentar în 1445, este un oraș port de tradiție, situat la Dunăre.Există dovezi că această arie a fost locuită din cele mai îndepărtate timpuri, respectiv sec.I d.Hr.(Castrul roman de la Bărboși Tirighina), sec.IV d.Hr.(Cavoul roman).
Cel mai vechi monument istoric din oraș este Biserica Fortificată „Precista”, datând din 1647, din timpul domniei lui Vasile Lupu.
Orașul a cunoscut o înflorire economică, implicit socială și culturală în sec. XIX, atunci când între 1837-1883 portul Galați a avut regim de porto-franco. În această perioadă populația orașului a crescut de 4 ori, de la aproximativ 10 000 în 1837, la 40 000 de suflete prin 1883. Orașul a găzduit în sec.XIX și începutul sec.XX 21 de consulate și vice-consulate, agenții navale renumite, case de comerț străine și bănci de renume mondial. Activitatea portuară a luat amploare, portul Galațiul devenind principalul exportator al mărfurilor din țară. Se exportau cereale și cherestea în principal, dar și alimente și alte produse. Existau legături comerciale cu Constantinopol, Londra, Anvers, Amsterdam, Odessa. Totodată, activitatea comercială a orașului este în plin progres, apar fabrici, ateliere meșteșugărești, manufacturi, mori, turnătorii, distilerii. Sporesc lucrările edilitare, de modernizare. Galațiul devine în 1878 unul dintre cele mai importante centre comerciale din țară. Magazinele marilor negustori care vindeau mărfuri din Franța, Anglia, Germania erau pe principalele străzi ale orașului: Domnească, Mavromol, Mare, Brașoveni.
Galațiul este singurul oraș din țară unde în 1876 funcționa o bursă, dar care nu avea un local adecvat.
Marile Puteri au stabilit înființarea Comisiei Europene a Dunării, cu rolul de a reglementa navigația pe Dunăre și au decis ca sediul acesteia să fie la Galați. A funcționat între 1856-1938. Din cei 7 delegați desemnați, doar Austria, Franța și Anglia aveau reprezentanți permanenți. A avut un rol foarte important și în susținerea conexiunii portului Galați prin infrastructură feroviară cu celelalte porturi și cu restul țării, construirea unui pod peste fluviul Dunărea.
Galațiul întâmpina probleme mari cu aprovizionarea portului cu produse din restul țării pentru export din cauza stării proaste, sau chiar inexistenței drumurilor. În 1862 se termină construcția șoselei spre Brăila, Galați-Tecuci a fost reparat în 1858, iar între anii 1853-1854 s-a executat drumul Reni-Galați. De abia după 1863 se înregistrează o ameliorare a drumurilor prin Moldova, dar era o mare problemă conectivitatea cu Ardealul. În aceeași situație era și infrastructura feroviară. Undeva după 1867 sunt semne timide prin concesionarea și construirea liniei spre Suceava și București. În 1870 se deschide linia ferată Galați-Tecuci și Roman-Galați-București. În 1877 se deschide linia ferată Odesa-Tiraspol-Reni-Galați și cursa de pasageri pe această rută.
Galațiul devine după războiul de independență primul port al importului întregii Românii. În topul țărilor importatoare erau Austro-Ungaria, Anglia, Franța, Germania. Este perioada în care se deschid consulate, camere de comerț, case comerciale. În 1884 apare consulatul american, iar la începutul sec.XX, se deschid consulatele din America Latină: Guatemala, San Salvador și Brazilia.
Transporturile de mărfuri și pasageri sunt active pe Dunăre mai ales datorită amenajărilor realizate de Comisiunea Europeană a Dunării cu sediul în Galați. Se înmulțesc companiile de navigație, există linii navale directe cu Odesa, Londra, Marsilia, Anvers. Amsterdam, Constantinopol. În 1919 Serviciul Maritim Român asigura transportul de călători și mărfuri pe liniile Galați-Marsilia, Galați-Constantinopol. Serviciul de Navigație Fluvială Romănă ia ființă în 1887 și prima linie navală de pasageri Galați-Brăila se deschide în 1893.
În 1896 orașul este iluminat cu gaz aerian, la începutul sec. XX(1905-1923), se construiesc clădiri instituționale importante pe care le regăsim și le putem admira și astăzi(Palatul Administrativ, Palatul Navigației, Catedrala episcopală, Pescăriile Statului, Palatul de Justiție). În 1900 se deschide prima linie de tramvai tras de trăsuri, iar în 1902 tramvaiul electric avea un traseu de 13 km. Galațiul devine prin apariția „Pescăriilor Statului” unul dintre cele mai mari centre de desfacere și ambalare a peștelui din Europa.
Orașul a cunoscut o înflorire deosebită în perioada 1900-1930, devenind la recensământul din 1930 din punct de vedere al populației(aproximativ 112.000 de locuitori) al cincilea oraș din România, după București, Chișinău, Iași și Cernăuți.
Șantierul naval are o istorie încărcată. Încă din sec. XVIII se construiau la Galați vase de mare(caravele) pentru Alexandria și corăbii pentru Imperiul Otoman, fapt atestat și de Dimitrie Cantemir. În 1857 la Galați ia fiinţă o companie navală puternică („Compania franco-danubiană”) cu 700-800 de angajaţi, care însă dispare în 1878. În 1887 apare arsenalul marinei. Însă părintele șantierului naval gălățean este considerat Gheorghe Fernic, care în 1893 deținea doar o turnătorie în fier și bronz, dar care în 1897 pe un teren solicitat primăriei, cu sprijinul financiar al unor investitori francezi, deschide șantierul naval, unde în 1899 erau reparate primele nave la „Ghe. Fernic &Co”. În perioada comunistă și-a păstrat locul de șantier important în țară și chiar în țările din blocul comunist, iar din 1999 a fost preluat de investitorul olandez Damen Shipyards care deține pachetul majoritar.
Viața socială și culturală înregistrează un progres la începutul sec.XX, apar teatre, se înființează filarmonica(1916), Biblioteca V.A.Urechia, orașul este vizitat de personalități ale vieții culturale. Spre finalul sec.XIX și începutul sec.XX câteva licee renumite din Galați se mută în construcții noi, impunătoare și se înființează instituții de învățământ(Școala Normală, Liceul V.Alecsandri, Școala Comercială, Notre Dame de Sion, Școala Germană).
Se construiesc parcuri, grădini publice, sunt aduși peisagiști străini, sunt dezvelite statui ale unor personalități: 1911- statuia lui M.Eminescu în Parcul Central și statuia lu C.Negri în 1912 în Piața Regală.
În 1926 se deschide prima linie aeriană de călători București-Galați-Chișinău, aterizând primul pasager pe aeroportul Galați, care este închis de comuniști 3 decenii mai târziu la ordinul U.R.S.S.
Din păcate, centrul orașului care nu era cu nimic mai prejos ca arhitectură față de alte capitale, orașe din vestul Europei, este distrus aproape în totalitate în 1944 când trupele germane în retragere și aviația americană bombardează străzile Domnească, M.Bravu, Portului, căzând aproape toate imobilele. Comuniștii reconstruiesc centrul după propriul proiect, determinând dispariția Pieței Regale și a unor străzi ce legau portul de centrul orașului.
În perioada comunistă orașul cunoaște o înflorire după construirea Combinatului Siderurgic, prin industrializarea forțată și angajarea multor muncitori provenind din mediul rural. În așa fel orașul ajunge în 1989 la o populație de 320000 de locuitori, dintre aceștia aproximativ 40000 lucrând în combinat. În anii 50 se înființează diferite institute de învățământ superior(Îmbunătățiri funciare, mecano-naval, pedagogic), în 1974 luând ființă Universitatea din Galați, care în 1991 devine Universitatea „Dunărea de Jos”.
După revoluție și închiderea unor fabrici, uzine din Galați, scăderea capacității de producție după privatizare a combinatului, orașul cunoaște un declin pe care îl resimțim și astăzi. Lipsa unei strategii, a conectivității orașului, izolarea acestuia prin inexistența drumurilor de viteză și conexiunea cu restul țării, scăderea activității portuare, lipsa locurilor de muncă determină depopularea masivă și exodul locuitorilor, tinerilor, spre vestul țării și țările dezvoltate din Europa și nu numai. Orașul înregistrează în cele 3 decenii scurse de la revoluție o scădere a populației cu aproximativ 80000 de locuitori, ajungând în prezent la 240000.
de Bogdan-Radu Brînzan
Notă: sursele de inspirație au fost- Paul Păltănea „Istoria Galațiului de la origini până în 1918”, „Galați, vocație europeană”, sub egida Europe Direct Galați, articole din Adevărul de Galați, Viața liberă și Wikipedia.
